Ultimele stiri

Un nou program lansat de UVT! Ce burse uriase vor primi doctoranzii

universitatea de vest

Universitatea de Vest din Timișoara lansează un nou proiect cu o finanțare de peste 1.100.000 de euro pentru acordarea de burse doctoranzilor. Mai exact, 140 de cercetători, dintre care 70 de la UVT, vor benefica de burse doctorale în valoare de 1.800 de lei, pe o perioada de șase luni.

UVT împreună cu cele două universități partenere, Universitatea din București și Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, vor lansa astfel proiectul Cercetări doctorale multidisciplinare competitive pe plan european (CDocMD), finanţat din fonduri europene. Proiectul vizează sprijinirea financiară a 140 de doctoranzi, 70 doctoranzi ai Universității de Vest din Timișoara și 70 de doctoranzi ai Universității din București, prin burse doctorale lunare si suplimente pentru stagiile de mobilitate în străinătate.

Proiectul are rolul de a asigura debutul în carieră al cercetătorilor și crearea unui mediu adecvat de cercetare prin dezvoltarea rețelei de cercetare, a vizitelor de studiu și a schimbului de bune practici, precum și prin punerea în contact a cercetătorilor prin intermediul tuturor activităților proiectului, a stagiilor de mobilitate și a participării la conferințe și diverse manifestări științifice”, transmit reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 6 luni, valoarea acestuia fiind de 5.191.144 lei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*