Ultimele stiri

Un timişorean blocat de primarul Nicolae Robu pe Facebook îi trimite o scrisoare deschisă: „Salariul pe care vi-l plătim noi toţi timişorenii, îl încasaţi nemeritat”

Mai mulţi timişoreni s-au arătat revoltaţi, în ultimele zile, de atitudinea primarului Nicolae Robu, care s-a decis să-i blocheze pe Facebook, după ce aceştia s-au declarat împotriva anumitor idei ale edilului şef. Printre timişorenii cu care Nicolae Robu nu mai vrea să dialogheze pe reţeaua de socializare se numără şi Corneliu N. Vaida, ca urmare a postărilor sale critice la adresa acţiunilor primarului oraşului.

Revoltat că edilul şef l-a blocat pe Facebook, timişoreanul i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Robu. Corneliu N. Vaida începe prin a spune că se felicită pentru faptul că şi-a anulat votul pentru primar din 2012. „Bilanțul promisiunilor dvs. e trist și denotă credibilitatea pe care ați pierdut-o galopant. În afară de lacheii de partid și câte un yes-man rătăcit pe pagina dvs. de Facebook, nimeni nu vă mai crede! Crizele de nervi manifestate în plenul CLT şi pe Facebook arată cu claritate ce fel de om sunteți. Cameleonismul manifestat în rocadele politice la care sunteți părtaș, narcisismul maladiv și vădit, frustrările care vă fac să vă ascundeți cu „gel estompator” părul cărunt, hilofobia care v-a determinat să modificați proiecte de amenajare a domeniilor publice – tăind sute de copaci seculari, promovarea kitchului – și aici mă refer la insistența cu care doriți să transformați Bega și malurile din zona centrală într-un soi de … „Luna Park”, vă descalifică pe zi ce trece!”, îi transmite timişoreanul primarului Nicolae Robu.

Corneliu N. Vaida îi bate obrazul edilului şef şi pentru faptul că a venit cu tot felul de proiecte fantasmagorice ca „metroul” sau pasajele subterane în defavoarea celor supra-terane. „Coroborat cu lipsa capacității de dialog real cu cetățeanul nemulțumit, mă fac să cred că salariul pe care vi-l plătim noi toți timișorenii, îl încasați nemeritat. Vă mai suportăm capriciile un an cu speranța că PNL-ul va putea avea un candidat credibil la fotoliul de Primar al Timișoarei, demnitate de care nu prea ați fost prea … demn, părerea mea”, mai scrie timişoreanul.

Ieri, edilul şef explica faptul că nu vorbeşte cu unii timişoreni pe Facebook deoarece „ca să discuţi cu mine trebuie fie să ai bun-simţ, şi atunci nu mai contează nivelul de studii, de pregătire, ce eşti, dacă ai bun-simţ, fie dacă eşti inteligent stau de vorbă cu tine chiar dacă eşti nesimţit”.

Tocmai de aceea, Corneliu N. Vaida spune că nu înţelege de ce a fost blocat pe Facebook de Nicolae Robu, în condiţiile în care „mi-a fost testată inteligenţa de către psihologul unei agenții internaționale de recrutare și rezultatul  a fost un coeficient IQ de 141. Ținând cont de acest rezultat și de faptul că nu v-am insultat în postările mele, care ar fi explicația blocării subsemnatului pe contul dvs. de Facebook?”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*