Ultimele stiri

Universitatea de Vest din Timişoara, dispusă să ofere cursuri gratuite de învăţare a limbii române REFUGIAŢILOR, dacă vor ajunge în ţara noastră

refugiat

Universitatea de Vest din Timișoara vine cu o propunere inedită. Instituţia de învăţământ superior este dispusă să ofere cursuri gratuite de limbă română și cultură europeană imigranților primiți de ţara noastră.

În contextul în care în momentul de față se discută foarte mult despre imigranți ca și număr, Universitatea de Vest din Timișoara consideră că este timpul să se vorbească mai mult despre cum vom reuși să-i integrăm în societatea românească și europeană. Astfel, instituția și-a arătat disponibilitatea de a înființa cursuri de limbă română și cultură europeană pentru imigranții distribuiți României de la nivel comunitar.

Universitatea organizează de mai mult timp un an pregătitor pentru toți studenții străini care vin în Timișoara și doresc sau au nevoie să învețe limba română. Astfel, în fiecare an, aproximativ 150 de studenți străini apelează la serviciile UVT.

„Integrarea lor socială și culturală este de maximă importanță. Nu putem continua să discutăm despre ei doar ca număr. Indiferent câți imigranți va primi România, capacitatea țării de a-i integra va fi testată până la limitele sale. Am lansat această inițiativă întrucât avem experiență în materie și conștientizăm cât de important este ca acești oameni să ne învețe limba, dar și cultura. Nu putem închide ochii în speranța că problema ne va ocoli. Situația actuală este o provocare și trebuie să ne-o asumăm cu soluții concrete, astfel să ieșim în câștig, nu în pierdere”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.

Cursurile gratuite ar urma să ajute imigranții în a se adapta mai ușor la societatea românească, le-ar facilita accesul la educație și pot contribui la evitarea unor conflicte de ideologii pe seama diferențelor între civilizații foarte diferite.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*