Ultimele stiri

Universitatea de Vest din Timișoara susține poziția președintelui Klaus Iohannis de sprijinire a sportului școlar

universitatea de vest

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, salută poziția președintelului României, Klaus Iohannis, de sprijinire a sportului școlar, și asta pentru că „este nevoie ca decidenții administrativi și politici să își reconsidere poziția latentă față de sportul școlar”, spune Marilen Pirtea..

“În formarea mea, sportul este încetățenit ca principiu de viață. Cu ambii părinți profesori de specialitate, am avut șansă să descopăr lumea sportului, să înțeleg și să preiau toate principiile care stau la baza sa. Sportul leagă oameni, comunități, ne oferă identitate, mândria apartenenței, ne dezvoltă ca societate. În această idee, universitatea pe care o reprezint oferă întregul sprijin demersurilor de ieșire din lentoarea în care se află sportul școlar românesc. Am primit cu interes și susținem declarațiile publice ale Președintelui României, Klaus Iohannis, privind necesitatea regândirii priorităților de investiții în acest domeniu. Consider ca fiind absolut necesară o implicare a decidenților administrativi și politici, locali și naționali. Aceștia trebuie să își reconsidere poziția față de sportul școlar și să pună umărul în susținerea inițiativelor din acest sector”, explică rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Marilen Pirtea mai amintește faptul că instituția pe care o conduce face demersuri pentru crearea unei infrastructuri de specialitate, precum în țările occidentale, unde sportul școlar are o cu totul altă proporție față de ceea ce se întâmplă în România.

“Sportul școlar reprezintă șansa noastră, ca țară, de a crea o bază solidă în care tinerii și mulți copii talentați să se poată dezvolta. Pe exemplul UVT, unde nume mari ale sportului românesc dau mai departe studenților din expertiza lor, se poate crea un sistem prin care experiența acestora să fie valorificată la întregul potențial, pentru a fi transmisă noilor generații”, adaugă Marilen Pirtea.

Universitatea de Vest beneficiază și de o nouă sală de sport, în zona Oituz, dezvoltată în baza aceluiași principiu de creștere a activității sportive la nivelul comunității. Noua sală dublează capacitatea instituției de a găzdui activități specifice în spații acoperite, are 100 de locuri pentru spectatori și este realizată la standardele zilelor noastre. Se pot găzdui atât activități didactice sportive, cât și de performanță.

UVT a înființat și un club sportiv sub umbrela căruia tinerii își vor desfășura activitatea pe mai multe ramuri: gimnastică, handbal, karate, arte marțiale, natație, rugby, volei, tir sportiv, șah, badminton și aeronautică.
Universitatea consideră sportul ca fiind un domeniu de interes național, în contextul în care datele arată că România ocupă locul trei în Europa la obezitatea în rândul copiilor, cu 40% dintre aceștia suferind de obezitate.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*