Ultimele stiri

Vaccinarea numai la medicul de familie şi asigurarea fertilizării in vitro gratuit, de la 1 aprilie

vaccin

Vaccinarea copiilor şi elevilor exclusiv la medicul de familie, un program nou de radioterapie şi reluarea asigurării gratuite a fertilizării in vitro în cadrul Programului naţional de transplant sunt câteva dintre noutăţile din sistemul sanitar care vor intra în vigoare la 1 aprilie.

O serie de reguli din sistemul sanitar se modifică din 1 aprilie, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru şi a pachetelor de servicii.

Printre noutăţi ar fi vaccinarea copiilor care cade exclusiv în sarcina medicilor de familie şi totodată acordarea de către aceştia a unui număr mai mare de consultaţii la domiciliul bolnavilor.

Tot de miercuri, spitalele care au contract cu casa de asigurări de sănătate vor fi obligate să asigure bolnavilor internaţi tratamentul de care au nevoie, fiind interzis să mai trimită pacienţii să-şi cumpere medicamente sau materiale sanitare, pe care ulterior să le deconteze ca şi când ar fi fost acordate de unitatea sanitară. Dar, pentru ca fenomenul să fie oprit, este nevoie ca pacienţii să sesizeze orice abuz de acest fel, a declarat recent, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*