Ultimele stiri

Vernisajul expoziției Bienalei de fotografie miniaturală WITH & WITHOUT 2015

Facultatea de Arte și Design Timișoara vă invită la vernisajul expoziției Bienalei de fotografie miniaturală WITH & WITHOUT 2015, care va avea loc marți, 16 iunie la Galeria Mansarda din strada Oituz, numărul 4.
Cuvânt în deschidere:
Coordonatorul proiectului-Cristian Graure, Facultatea de Arte și Design Timișoara
Conf. univ. dr. Vică Tilă Adorian, Decanul Facultății de Arte și Design Timișoara
Prof. univ. dr. Dorel Găină, Univeristatea de Artă și Design Cluj-Napoca

Cele peste 450 de fotografii selectate de către comisie vor fi expuse publicului în spațiul Facultății de Arte și Design din Timișoara. Evenimentul reunește proiecte fotografice în care se regăsesc preocupări clasice prin conținut, dar și proiecte conceptuale și foto-instalații, aparținând unor artiști din țară și din afara țării.
Proiectele expuse propun o incursiune care să evidențieze o caracteristică esențială a artei fotografice: relația fragilă față de cunoaștere. Cracterizată adesea ca fiind o artă fragmentată, fotografia are o greutate morală și emoțională care depinde într-o anumită măsură și de modul în care este prezentată publicului. Imaginile expuse pe formatul miniatural determină astfel un raport intim între privitor și “Spectrum”-ul fotografiei. Vehicul care a generat anumite reacții împotriva frumosului convențional, arta fotografică a servit constant la extinderea noțiunii despre ceea ce este plăcut, din punct de vedere estetic.
Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 3 iulie 2015.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*