Ultimele stiri

Viceprimarul Dan Diaconu a câștigat lupta cu ANI, care l-a găsit INCOMPATIBIL

dan diaconu

Agenția Națională pentru Integritate a greșit atunci când l-a găsit incompatibil pe Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei. Cel puțin asta a decis Curtea de Apel Timișoara astăzi, după ce Dan Diaconu a contestat decizia ANI.

Potrivit ANI, viceprimarul Timișoarei „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie – 18 octombrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al S.C. Speed Distribution, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.

„Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în ceea ce am afirmat de la început, că am acționat cu bună credință și că decizia ANI e incorectă. Astăzi o confirmă și instanța. Pentru cei care au jubilat, spun doar că uneori nu e bine să te pripești în afirmații, mai ales când n-ai habar despre ce vorbești”, a scris Dan Diaconu pe Facebook.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*