Ultimele stiri

Victor Ponta, dispus să acorde partidului lui Dan Diaconescu un loc în Guvern

Dan Diaconescu

Partidul lui Dan Diaconescu ar putea intra la guvernare. Premierul Victor Ponta nu exclude varianta ca PP-DD să primească un portofoliu în Guvern. Anunţul primului-ministru a venit după o nouă serie de negocieri între liderii PP-DD şi PSD.

Întrebat dacă partidul condus de Dan Diaconescu ar putea avea şi miniştri sau secretari de stat în guvern, Victor Ponta a spus că acest lucru este posibil.

„Nu exclud această variantă, dar nu a fost nicio decizie luată astăzi”, a răspuns premierul, citat de adevărul.ro.

Deși încă nu a fost semnat niciun protocol între cele două partide, Ponta susține că acest lucru este posibil să se întâmple în săptămâna ce urmează.

”Nu, nu am semnat, dar este foarte posibil să semnăm săptămâna viitoare. A fost o primă întâlnire la nivelul președinte, secretar general, la nivelul executiv al celor două partide. Am discutat despre faptul că, dacă cei care vor să continue structura și metodele regimului de până acum, regimul pe care îl știm cu toți sub numele de Traian Băsescu, s-au unit, domnul Blaga, domnul Iohannis și ceilalți domni, e normal ca și noi, cei care din diverse motive și din diverse abordări ideologice nu vrem, și vrem cu adevărat o schimbare din noiembrie să colaborăm, la nivel în primul rând local”, a declarat liderul PSD.

Negocierile dintre PP-DD şi PSD au loc în contextul în care liberalii au anunţat că vor face majorităţi în teritoriu altărui de PDL, situaţie în care social-democraţii vor fi obligaţi să caute susţinere la alte partide.

Întrebat dacă programul de guvernare se va schimba în condiţiile intrării PP-DD în tabăra puterii, premierul a spus că nu s-a luat în calcul acest lucru, scrie adevărul.ro.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*