Ultimele stiri

Vine iarna! Numărul arborilor tăiați ilegal crește

Poliţiştii Postului Victor Vlad Delamarina au depistat patru bărbaţi în timp ce sustrăgeau arbori dintr-o pădure situată pe raza de competenţă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.

“În noaptea de 01 spre 02 noiembrie a.c., poliţiştii Postului Victor Vlad Delamarina au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a ilegalităţilor silvice pe raza de competenţă. Astfel, în jurul orei 04.00, poliţiştii au depistat în flagrant patru persoane, cu vârste între 22 şi 33 de ani, în timp ce tăiau arbori nemarcaţi dintr-o pădure privată, situată în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina”, transmit cei de la IPJ Timiț.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, iar materialul lemnos a fost predat persoanei păgubite.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*