Ultimele stiri

Vreme CANICULARĂ în BANAT, joi şi vineri

mare

Joi, deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă în jumătatea nordică a ţării, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. În restul teritoriului doar izolat indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în regiunile vestice, nordice şi centrale. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă pot depăşi 15…20 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade pe litoral şi 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 20 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în sud-est, pe spaţii mici se va semnala ceaţă.

Vineri, vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. În restul teritoriului doar izolat indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80. În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza şi seara, pe arii restrânse, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot fi însemnate. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil la senin. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade pe litoral şi 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 22 de grade. Dimineaţa în sud-estul ţării vor fi condiţii de ceaţă, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*