Ultimele stiri

VREMEA miercuri şi joi: Prognoza meteo în ţară

ploi

Valorile termice se vor menţine mult mai ridicate comparativ cu mediile climatologice caracteristice acestei date. Cerul va prezenta înnorări şi va ploua în mare parte din ţară. Ploile vor fi mai frecvente în cursul serii şi al nopţii în sud şi sud-vest, unde vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice.

Pe arii restrânse, în special în zona deluroasă şi montană din Banat, Oltenia şi Muntenia, se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate (peste 15-20 l/mp). La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, precum şi, local, în sudul şi centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 7 grade. Izolat şi trecător va fi ceaţă.

Joi, vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sud şi sud-est. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse, iar în celelalte regiuni înnorările vor fi temporare şi ploile, în general slabe cantitativ, se vor semnala local. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea unele intensificări în zona montană şi, trecător şi izolat, în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 16 grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 6 grade. Mai ales noaptea, în zonele joase din sud si est, se va semnala ceaţă, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*