Ultimele stiri

Vremea nu a ținut cu timișorenii care au dorit să admire ploaia de stele la Observatorul Astronomic

ploaie de stele

Ghinion pentru sute de timișoreni care au dorit să își petreacă seara de joi la Observatorul Astronomic, unde Pelicula Culturală a organizat cea de-a doua ediție a evenimentului „Picnic cinematografic sub stele”.

În premieră la Timișoara, în curtea Observatorul Astronomic a fost proiectat filmul „Exploratorul”, dar vremea nu a ținut cu cei prezenți, motiv pentru care după doar câteva minute de la începerea filmului, din cauza furtunii, publicul a trebuit să plece.

Biletele de acces la eveniment au fost pe bază de rechizite școlare (caiete, stilouri, penare, ghiozdane, blocuri de desen, acuarele, etc.), care vor fi donate celor 150 de copii și tineri marginalizați social, aflați în serviciile Fundaţiei Rudolf Walther, pentru a-i sprijini să meargă la școală.

„Chiar dacă picnicul nostru sub stele a fost întrerupt de ploaia care s-a încăpățânat să apară tocmai astăzi, ne-am bucurat că am avut așa public numeros și fidel filmului indiferent de vreme! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și vă invităm să stați pe aproape – revenim cu detalii privind reprogramarea filmului”, au scris, astăzi, pe Facebook reprezentanții Asociației Pelicula Culturală.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*