Ultimele stiri

VREMEA se menţine călduroasă, dar vor fi şi ploi. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

vara

Vremea se va menţine călduroasă marţi în cea mai mare parte a ţării, izolat caniculară în sud-est, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, local în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în rest.

Marţi, ploile pot avea caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 35 de grade, iar minimele se vor încadra între 12 şi 24 de grade. În zonele de câmpie îndeosebi din sudul şi sud-estul teritoriului, disconfortul termic va fi accentuat.

Miercuri, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea de vest a ţării şi pe arii restrânse în rest. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 25 şi 34 de grade, iar minimele se vor încadra, în general, între 13 şi 22 de grade, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*