Ultimele stiri

VREMEA se menţine instabilă joi şi vineri: Prognoza meteo în ţară

meteo

Joi, în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, mai ales în timpul zilei. Vor fi înnorări şi local averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Izolat vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă, cerul variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu totul izolat, spre seară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în Dealurile de Vest şi 34 de grade în sud-estul ţării, iar cele minime se vor situa între 14 şi 24 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Vineri, în  vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, cerul va fi variabil, iar manifestările specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în Dealurile de Vest şi 34…35 de grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 24 de grade, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*