Ultimele stiri

VREMEA va fi caldă în weekend: Prognoza meteo în ţară

nori

Sâmbătă, vremea va fi în continuare caldă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în depresiuni şi pe litoral şi 30 de grade, izolat, în centrul şi estul ţării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice şi sud-vestice, unde local vor fi averse şi descărcări electrice, dar şi în extremitatea de sud-est, unde numai izolat va ploua slab. Pe arii restrânse, în Banat, se pot înregistra cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar mai ales în sud-vest, cu viteze mai mari în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor încadra între 6 grade în depresiunile intramontane şi 18…19 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Duminică, vremea va fi în general instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi înnorări şi local averse şi descărcări electrice, iar izolat se vor cumula peste 15…20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi izolat ploi slabe, la munte şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de grade în vestul extrem şi 29…30 de grade, local, în estul, centrul şi nordul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre 6 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*