Ultimele stiri

VREMEA va fi MAI CALDĂ decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

vreme

Miercuri, vremea în ţară va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade.

Miercuri, instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere după-amiaza şi la începutul nopţii prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în zona de munte şi izolat în restul teritoriului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, uşor mai coborâte în depresiuni.

Vremea va fi în continuare caldă, joi, cu temperaturi maxime cuprinse între 21 şi 30 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local la munte, în Moldova, Oltenia şi Muntenia, în special în zonele de deal ale acestor regiuni şi pe arii restrânse în rest. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*