Ultimele stiri

141 de deținuți vor urma cursurile școlare organizate la Penitenciarul Timișoara

La Penitenciarul Timişoara a avut loc astăzi festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2014-2015. La eveniment au participat deţinuţii înscrişi la cursurile şcolare, reprezentanţii conducerii unităţii, precum şi personalul didactic repartizat să deruleze cursurile de şcolarizare cu deţinuţii.

 141 de deţinuţi  au fost înscriși în noul an școlar pentru urmarea cursurilor din cadrul ciclului primar, gimnazial, liceal.

„Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot urma cursuri de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi universitar (la distanţă sau în forma frecvenţei reduse). În cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, deţinuţilor li se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar, primind totodată şi un număr de 30 de credite pentru fiecare semestru absolvit”, transmit reprezentanții Penitenciarului.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*