Ultimele stiri

2000 de lei amendă pentru că a transportat ilegal lemne

lemn

Poliţiştii oraşului Făget au depistat un bărbat de 35 de ani care transporta material lemnos, fără a deţine aviz de însoţire. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu 2000 de lei și a rămas și fără întreaga cantitate de material lemnos, căci aceasta a fost ridicată în vederea confiscării.

„La data de 07 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri ai oraşului Făget au oprit pentru control un autovehicul, încărcat cu material lemnos, care circula pe D.J. 682, în localitatea Margina. În urma controlului vehiculului, poliţiştii au constatat că şoferul, un bărbat de 35 de ani, din localitatea Secusigiu, judeţul Timiş, transporta 3 metri³  de material lemnos, de esenţe fag, carpen şi cer, fără a deţine aviz de însoţire”, transmit cei de la IPJ Timiș.

În cauză, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de material lemnos, iar şoferul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2000 de lei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*