Ultimele stiri

Accident produs de un șofer beat și fără permis

etilotest

Inconștiență maximă pentru un bărbat de 34 de ani, din Timișoara! Deși era atât de beat încât abia se mai putea ține pe picioare şi nu avea nici permis de conducere, acesta s-a urcat la volanul unui autoturism și a produs un accident.

Accidentul s-a produs miercuri seara pe strada Stan Vidrighin.  Aflat la volan, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe scuarul ce separă sensurile de circulaţie.

În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În plus, alcolemia acestuia era de de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*