Ultimele stiri

ADIO Decebal în Piața Libertății! Robu vrea complex statuar cu Burebista, Decebal și Traian

O nouă idee marca Nicolae Robu! Primarul continuă seria schimbărilor în Piața Libertății. După ce copacii au dispărut, în scurt timp, va dispărea și statuia lui Decebal amplasată în fața Cercului Militar.

„Vreau să mutăm statuia lui Decebal din Piața Libertății. Monumentul este eclipsat de monumentul central care e mult mai maiestros și care va fi mereu în prim-plan, iar statuia lui Decebal va rămâne neobservată. Eu am făcut anumite sondaje printre oameni și oamenii spuneau că nu știau că în Piața Libertății există această statuie. Un alt argument este că Decebal a trăzit într-o perioadă istorică, alta decât Piața Libertății. În noul aranjament nu este potrivit să rămână statuia”, explică Nicolae Robu.

Mai mult, primarul a cerut arhitectului-șef să găsească o modalitate de construire a unui complex statuar format din statuile lui Burebista, a lui Decebal și a lui Traian.

„Am cerut arhitectului-șef să analizeze ideea să mutăm această statuie tot în dreptul clădirii cercului militar, pe strada Mărășești, unde nu există nimic și să facem un mic complex statuar. Alături de Decebal să avem statuile lui Burebista și Traian”, a mai spus edilul

Momentan, la Timișoara, nu există statuile lui Burebista și Traian, dar primarul dă asigurări că dacă Consiliul Local va fi de acord cu propunerea sa, acestea vor fi create în cel mai scurt timp posibil

Mutarea și realizarea a celorlalte două statui se vor face pe bani de la bugetul local.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*