Ultimele stiri

ADR Vest a semnat trei contracte de finanțare pentru Regiunea Vest. Valoarea lor depășește 60 de milioane de lei

Trei contracte de finanțare pentru Regiunea Vest a semnat ADR Vest, ieri, la Timișoara. Două dintre ele sunt pentru spitalul din Sebeș, respectiv un bloc de aproape 100 de apartamente din Deva, iar cel de-al treilea este pentru Spitalul Județean din Timișoara, mai exact pentru modernizarea ambulatoriilor acestuia.

La semnarea contractelor au fost prezenți primarii din Deva și Sebeș, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, dar și reprezentantul ADR Vest, Sorin Maxim.

Proiectul Reabilitare, dezvoltare și modernizare ambulatorii ale Spitalului de Boli Cronice Sebeș vizează reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice Sebeș prin înființarea a 4 noi cabinete medicale de specialitate și dotarea cu echipamente medicale și mobilier specific a altor 5 cabinete de specialitate și 4 săli de tratamente. Un total de 18 echipamente medicale vor fi achiziționate în cadrul acestui proiect.

Prin implementarea acestui proiect, implementare ce se va desfășura pe parcursul a 10 luni, se va lărgi gama de servicii medicale oferite în ambulatoriu, va crește eficiența energetică a clădirii ambulatoriului cu minim 26% și se estimează că un număr de aproximativ 26 de pacienți vor beneficia zilnic de infrastructura reabilitată, modernizată și echipată.

Contractul privind reabilitarea, dezvoltarea și modernizarea ambulatoriilor Spitalului de Boli Cronice din Sebeș are o valoare de 2,298 milioane de lei, din care 1,6 milioane fonduri nerambursabile.

Prin proiectul Creșterea eficienței energetice a blocului J – B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva se va reabilita termic un bloc de locuințe cu 91 de apartamente estimându-se astfel o reducere a consumului de energie pentru încălzire cu 61,19%. Proiectul se va implementa pe parcursul a 12 luni. Valoarea proiectului este de 1,7 milioane de lei, din care peste 980.000 fonduri nerambursabile.

Proiectul Modernizare Ambulator de Specialitate S.C.J.U.T. vizează modernizarea și dotarea cu echipamente medicale a 6 unități medicale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJ.U.T.). Astfel, prin acest proiect, vor fi achiziționate 228 de echipamente medicale dintre care 3 echipamente sunt unice în Regiunea Vest (elastograf pentru departamentul de gastroenterologie, computer tomograf cu 64 de cadre pentru departamentul de neurochirurgie și un RMN 3 Tesla pentru departamentul de radiologie și imagistică medicală) și mobilier și echipamente IT.

Se estimează că 716 pacienți vor beneficia, zilnic, de infrastructura de sănătate reabilitată, modernizată și echipată.

Acest proiect are o valoare de peste 56 milioane de lei, din care aproape 42 de milioane nerambursabili.

“Am avut plăcerea să ne informam despre ceea ce înseamnă viitorul ciclu financiar 2014-2020. Prin grija colegilor de la ADR am aflat și sumele preconizate care vor fi stabilite în lunile imediat următoare pe axele care sunt pentru derularea activității viitoare. Avem plăcerea să semnăm trei contracte deosebit de importante pentru zona noastră”, a spus Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*