Ultimele stiri

Ajutoarele de la UE nu se mai împart la Halele Timco. Care sunt noile locații

ajutoare UE

Alimentele de la Uniunea Europeană destinate persoanelor nevoiașe nu se vor mai distribui la Halele Timco. Anul acesta, pentru a evita îngrămădeala, ajutoarele vor fi distribuite în două noi puncte. Vorbim despre Liceele Tudor Tănăsescu și I.C Brătianu.

De produsele de la UE vor beneficia aproximativ 40.000 de persoane cu venituri mici și foarte mici. Autoritățile estimează că aceștia își vor putea ridica ajutoarele de la cele două puncte la finele lunii octombrie.

“Am decis ca acele produse alimentare provenite de la UE, destinate persoanelor defavorizate din municipiul Timişoara, să nu mai fie distribuite într-un singur punct, cum s-a întâmplat în anii anterior, ci să fie distribuite în două locaţii, în două zone distincte ale oraşului: clădirea atelier a Liceului Tudor Tănăsescu de pe strada Lorena nr. 35 şi clădirea Liceului I.C. Brătianu de pe strada Cuvin nr. 2. Se preconizează ca aproximativ 40.000 de persoane defavorizate să beneficieze de circa 900 de tone de produse alimentare”, a anunţat primarul Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*