Ultimele stiri

Albanezi prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă granița ilegal

Au încercat să treacă granița ilegal, dar n-au avut noroc. Vorbim despre doi albanezi care s-au gândit că dacă încearcă să treacă granița către Ungaria pe la ”zona verde”, nu vor fi prinși. N-a fost însă așa.

“În noaptea de 27 spre 28.09.2014, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicolau Mare a observat doi bărbaţi care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuți la aproximativ 100 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei”, transmit cei de la Poliția de Frontieră.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Albania şi intenţionau să ajungă în Ungaria. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu un taxi până în localitatea Sannicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei cetăţenilor albanezi şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*