Ultimele stiri

Alexandru Andrieș concertează la Timișoara

alexandru andries

Alexandru Andrieș vine la Timișoara să prezinte cel mai recent proiect muzical al său, „Interioare”, lansat în primăvara acestui an, cu ocazia împlinirii a trei decenii de la scoaterea pe piață a primului său album.

Concertul va avea loc miercuri, 24 septembrie, ora 20.00, la Filarmonica “Banatul” din Timișoara. Alături de Alexandru Andrieș, pe scenă vor urca Maria Ioana Mintulescu, Berti Barbera și Sorin Romanescu.

În anul 1984, Alexandru Andrieș își lansa albumul de debut intitulat „Interioare”, apărut atunci sub umbrela Casei de Discuri Electrocord. “Ideea a fost să marcăm acest lucru printr-o ediție specială, în primul rând o variantă remasterizată a întregului album, făcută la nivelul tehnic de azi – de acest lucru s-a ocupat domnul Victor Panfilov și eu zic că i-a ieșit foarte bine”, declara artisul în primăvara anului 2014.

În cei 30 de ani de activitate, cântărețul de folk, jazz și blues, Alexandru Andrieș, a adunat peste 3000 de concerte și are o discografie bogată, care cuprinde peste 45 de proiecte muzicale.

Albumul aniversar „Interioare” conține nouă cântece preluate de pe albumul de debut, din 1984, și prezentate într-o variantă nouă, inedită. Prețul biletelor la concert variază între 40 și 60 de lei. Acestea pot fi achiziționate de pe Eventim.ro, din rețeaua magazinelor Orange, Germanos, de la casieria Teatrului Național Timișoara și din librăriile Cărturești.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*