Ultimele stiri

Alocarea banilor pentru turism, motiv de dispută între consilierii județeni

Un alt subiect controversat în cadrul reuniunii de ieri a aleşilor Consiliului Județean Timiș a fost legat de alocarea banilor pentru turism.

„S-a reușit alocarea a 50.000 de lei. Considerăm că nu este suficientă aceasta sumă ținând cont că la ora asta din punct de vedere al promovării turismului nu s-a făcut absolut nimic. La nivelul județului bani pentru Timiș există o grămadă de posibilităţi de promovare a turismului şi deja asociaţia a şi început. Avem site-ul de promovare turistică deja funcţional, avem deja circuitele, adică bisericile de lemn din zona Făgetului. La Lacul Surduc am fost şi am discutat situaţia din punct de vedere al lacului. Este un lac de acumulare pentru alimentarea oraşului Timişoara. Din cauza asta este foarte greu, nu ne permite nimeni să îl transformăm în zonă de agrement. Ce se poate practica acolo este canotajul”, a spus vicepreşedintele CJT, Călin Dobra.

„Acesta este rolul asociaţiei, de a promova obiectivele şi de a găsi o utilitate în ceea ce dorim să facem. Începem să promovăm în şcoli turismul. Dorim să preluăm taberele şcolare la nivelul CJT, dar pentru asta trebuie promovate”, a mai spus Dobra.

1 Commentariu pe Alocarea banilor pentru turism, motiv de dispută între consilierii județeni

  1. Jos cu gunoaiele din consiliul judetean care nu vor sa investeasca in surduc…

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*