Ultimele stiri

Alte opt blocuri din Timișoara intră în reparație pe bani europeni! Ce spune primarul Nicolae Robu

blocuri

Un număr de opt blocuri din Timișoara intră în reparații pe bani europeni! Asta după ce Primăria a semnat cu ADR Vest cel de-al treilea proiect pentru reabilitarea termică în valoare de 8.373.089, 97 lei, din care finanțarea europeană de 4.835.715,69 lei.

Astfel, aproximativ o mie de familii a căror venit lunar nu depășește suma de 350 de euro beneficiază de ajutor pentru izolarea termică a blocurilor în care locuiesc.

„Avem, așadar, o mie de familii beneficiare ale acestor fonduri, suntem cam la jumătatea sumei totale pe care o vom accesa și la jumătatea numărului de beneficiari”, a precizat luni primarul Nicolae Robu.

Cele opt blocuri care vor fi reabilitate termic în următoarele 12 luni se află pe străzile Ana Ipătescu, Calea Șagului, Simion Bărnuțiu și bulevardul Take Ionescu. Nu mai puțin de 490 din apartamentele de aici vor fi incluse în programul de reabilitare cu bani europeni.

Proiectul nu este, însă la final. Primarul Nicolae Robu anunță că  „după ce vor veni şi cererile rămase, vom avea peste 2.000 de familii beneficiare şi o sumă totală de peste zece milioane de euro. Preocuparea noastră pentru eficientizarea energetică a oraşului este una specială, de aceea am şi demarat în trombă acţiunile”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*