Ultimele stiri

APADOR-CH cere demisia Gabrielei Firea

gabriela firea

APADOR-CH solicită public demisia din funcție a Gabrielei Vrânceanu Firea, motivând că statutul de senator este incompatibil cu cel de discriminator. Asociația arată într-un comunicat că Firea a fost sancționată miercuri de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru că a comis o faptă de discriminare prevăzută și sancționată de Ordonanța Guvernului nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

„Declarația senatoarei – „În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă preşedinţi provind din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii.” – a fost sancționată de CNCD cu avertisment. APADOR-CH consideră că săvârșirea de fapte de discriminare este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, care presupune nu numai practicarea, ci și promovarea unui comportament și a unui limbaj care, printre altele, să nu discrimineze. Împrejurarea că doamna senator Gabriela Vranceanu Firea a fost sancționată cu avertisment, iar nu cu amendă, pentru comiterea faptei de discriminare, nu are nicio relvanță cu privire la existența unei încălcări a legii care interzice discriminarea, încălcare reținută în sarcina sa de către autoritatea specializată în constatarea și sancționarea unor astfel de fapte”, precizează APADOR-CH în comunicatul citat.

În opinia asociației, „caracterul vădit al faptei de discriminare – săvârșite de doamna senator într-o campanie electorală, din poziția de purtător de cuvânt al unui partid politic – justifică solicitarea demisiei imediate a doamnei senator din aceasta funcție, chiar în condițiile în care hotărârea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată în justiție”.

Sursa: Cotidianul.ro

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*