Ultimele stiri

Aproape 7000 de sancțiuni aplicate de polițiștii timișeni înainte de Paști

Politie

Încă de la începutul lunii aprilie, poliţiştii timişeni au organizat o serie de acțiuni premergătoare Sărbătorilor de Paști. În urma controalelor, oamenii legii au constatat sute de infracțiuni și au aplicat mii de amenzi în valoare de peste 2.300.000 de lei.

În perioada 1–19 aprilie, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, poliţiştii timişeni au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive pe raza întregului judeţ pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare Sărbătorilor de Paști. Aceștia au constatat peste 300 de infracţiuni şi au aplicat aproape 7000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.300.000 de lei

Peste 3000 de poliţişti de la structurile de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi de la transporturi au luat parte la aceste acțiuni. Au fost verificaţi aproape 1000 de agenţi economici şi peste 5.200 de mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 302 infracţiuni, 48 dintre acestea fiind pentru fapte de evaziune fiscală şi au aplicat 6.989 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normelor rutiere.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*