Ultimele stiri

Asociaţia Pet Hope vrea să dea în judecată Primăria Timişoara, dacă nu opreşte eutanasierea ilegală a câinilor fără stăpân

Asociația Pet Hope condamnă public decizia conducerii Primăriei Timișoara de a eutanasia câini fără stăpân în afara condițiilor prevăzute de lege.

Deși asociația a atras atenția edililor timișoreni că se află în afara spiritului și literii legii, Primăria Timișoara a cerut primele 21 de eutanasieri, urmând ca în această săptămână să continue uciderea de animale fără rezolvarea problemele existente pe stradă.

„Eutanasierea câinilor fără stăpân nu este o soluție în sine, cu atât mai puțin poate funcționa dacă nu sunt respectate chiar etapele prevăzute de lege. Primăria și-a dat acceptul pentru eutanasierea unor câini, cel mai probabil blânzi și cu potențial de a fi adoptați, în condițiile în care nu există un plan de acțiune pentru gestionarea animalelor fără stăpân, iar câinii care reprezintă un pericol se află încă pe stradă” a precizat avocatul Ruxandra Bizera, membru fondator al Asociației Pet Hope Timișoara.

Pentru a intra în legalitate și a ținti măcar un minim de eficiență în gestionarea fenomenului câinilor fără stăpân, Primăria ar trebui să respecte mai multe reglementări printre care amintim: evaluarea numărului de câini fără stăpân şi întocmirea unui plan de acţiune pentru gestionarea acestora, instruirea corespunzătoare a personalului care capturează căinii fără stăpân și respectarea listelor medicilor veterinari care pot asista la procedurile de eutanasiere.

„Legea care permite eutanasierea câinilor din adăposturile publice a fost deformată de Primărie pentru a putea ieși public și a susține că rezolvă problemele semnalate de cetățeni. Realitatea este însă că, departe de a se adresa problemelor existente, persoanele responsabile care ar trebui să oprească fenomenul câinilor fără stăpân, cu bună știință, se limitează la uciderea câtorva câini din adăpost în timp ce, pe stradă, abandonul crește iar haitele agresive sunt lăsate la voia întâmplării” a adăugat avocatul Ruxandra Bizera.

În condițiile în care eutanasierile ilegale nu vor înceta, Asociația Pet Hope Timișoara ia în considerare posibilitatea acționării în justiție a persoanelor vinovate de nerespectarea legii. În paralel, pentru a contribui la reducerea numărului de  câini fără stăpân, Asociația Pet Hope Timișoara continuă să sprijine sterilizarea animalelor metise din gospodării și preluarea cazurilor de animale abuzate, maltratate sau victime ale accidentelor rutiere.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*