Ultimele stiri

Atenţie, timişoreni! De astăzi, cardul de sănătate este OBLIGATORIU. Ce se întâmplă dacă nu l-aţi primit

De la 1 septembrie, serviciile medicale vor fi acordate doar cu cardul de sănătate asiguraţilor cărora le-a fost emis. Astfel, dacă aveţi nevoie să scoateţi o reţetă, de un consult medical sau sunteţi nevoit să vă internaţi în spital, neapărat trebuie să aveţi la dvs. şi cardul de sănătate.

Pentru că la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş au mai rămas peste 5.000 de carduri neridicate, iar de astăzi acest instrument este obligatoriu, reprezentanţii CNAS au luat decizia de prelungi programul de lucru cu asiguraţii, pentru eliberarea cardurilor naţionale de asigurat.

Astfel, în perioada 1-8 septembrie, programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

Asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie pe site-ul CJAS.

Asiguraţii cărora până la această data nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.

Asiguraţii care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casa de asigurari. Până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servcii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.

Pentru asiguratii care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceaştia vor primi cardul naţional de sănătate prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.

Aproape 540.000 de carduri de sănătate au fost tipărite pentru asiguraţii din judeţul Timiş, însă aproximativ 10 % nu au fost ridicate de la sediul CJAS.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*