Ultimele stiri

Aufgang va cânta în prima seară a Festivalului Jazz TM

aufgang

Reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat numele unei noi formații care va cânta pe scena Festivalului JazzTM, care are loc între 3-5 iulie în Piața Operei. Astfel, în prima seară a festivalului, timișorenii vor putea asculta melodiile formației Aufgang.

„Jazz, improvizaţie, muzică electronică sau clasică. Pian melodic combinat cu trance şi energia hardcore-ului. Muzică abstractă cu influenţe orientale. Sunete ce se adresează atât clubberilor, cât şi ascultătorilor ce preferă muzica clasică. Acestea fiind spuse, este de la sine înţeles că e foarte greu să catalogăm o formaţie ca Aufgang, indiferent de perspectiva ascultătorului. Creat în jurul bateriei, a pianului şi a sintetizatoarelor, de catre Rami Khalife – cel care a compus “Requiem”şi “Chaos” pentru Qatar Philharmonic Orchestra – şi Aymeric Westrich – o adevarată secţiune ritmică în persoană. De la festivaluri precum Scopitone la festivaluri de pian, cluburi, Blue Note Festival şi tot ce-i între, Aufgang vor deschide pentru capul de afiş al primei seri de JazzTM, în data de 3 iulie 2015”, transmite Primăria Timișoara, organizatoarea festivalului.

Intrarea la eveniment este liberă. La primele două ediţii, JAZZ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire şi Anoushka Shankar, o parte dintre aceştia în premieră în România. Primii artişti anunţaţi pentru JazzTM 2015 sunt: Dianne Reeves, Guillaume Perret, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack şi Aufgang.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*