Ultimele stiri

Balint Petrescu arată acuzator: „au prăpădit banii statului” (P)

Balint PetrescuBalint Petrescu, candidatul PDL pentru un loc de deputat în Colegiul 3 Timişoara, ţine să le reamintească celor care au uitat că după perioada guvernării PDSR 1992 – 1996, rezervele Băncii Naţionale se cifrau la doar 500 de milioane de dolari, astfel încât, atunci când Convenţia Democratică a preluat guvernarea, ţara era aproape în incapacitate de plată.
„Pedeseriştii au tocat Convenţia, acuzând-o că nu face nimic, dar de fapt acea guvernare a scos ţara din falimentul în care o băgaseră oamenii lui Iliescu. Partidul Democrat era atunci în arcul guvernamental, dar cu o participare redusă. PDL a guvernat propriu-zis doar cinci ani, în toată perioada postrevoluţionară. Privatizările importante, inclusiv cele aşa-zis strategice, din domeniul energetic, le-a făcut PSD, iar în perioadele cât a guvernat acest partid s-au făcut marile fraude şi au început şi marile evaziuni fiscale. Prin câte jafuri a trecut România, e de mirare că ţara mai stă în picioare! De aici au rezultat pensiile de batjocură, salariile mici, în timp ce ajutoarele de stat s-au acordat cu nemiluita, au beneficiat de ele o grămadă de nevăzători care aveau carnet de conducere auto! Aş pune acum o întrebare: unde era acum România dacă nu s-ar fi petrecut toate aceste fărădelegi? În mod sigur românii ar fi avut pensii și salarii mai mari, mai multe locuri de muncă, autostrăzi etc.”, afirmă Balint Petrescu. El arată acuzator și către guvernarea Ponta, care a înăsprit mult fiscalitatea: „În ultimii doi ani s-au redus investițiile la jumătate şi s-au dat în folosință autostrăzile începute în timpul guvernării PDL”. Democrat-liberalul, un om de afaceri realizat, susţine despre contracandidaţii săi că „au lucrat numai cu banii statului, pe care este foarte uşor să-i consumi fără să răspunzi. Să semnezi aprobări de lucrări, plătite şi neterminate, este simplu. La fel, e comod să fii şi director de spital de stat, şi de clinică privată, poţi face uşor o grămadă de bani. E mai dificil, însă, să performezi exclusiv în mediul privat, aşa cum am reuşit eu. Aşa că îi întreb pe alegătorii din colegiul în care candidez cine merită să-i reprezinte în parlament: cei care au prăpădit banii statului şi pentru prestaţia lor au încasat salarii grase sau unul ca mine, care de 23 de ani plăteşte salarii fără nici măcar o zi de întârziere şi îşi achită, în acelaşi timp, toate impozitele şi taxele?” Candidatul PDL consideră că vestul ţării ar trebui sprijinit mai mult de la nivel guvernamental şi este decis să se bată pentru acest lucru dacă va întruni numărul de voturi nesesar pentru locul de deputat. Este deschis dialogului cu alegătorii din colegiu, aceştia putându-l contacta atât pe pagina sa de facebook, cât şi pe site-ul www.petrescubalint.ro.

1 Commentariu pe Balint Petrescu arată acuzator: „au prăpădit banii statului” (P)

  1. Ce vrei sa spui, domnule Balint…ca voi nu ati avut candidati sau chiar deputati medici, directori de spital sau chiar rector UMF care au furat statul la greu?!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*