Ultimele stiri

Bănăţenii care suferă de malformaţii cardiace congenitale, trataţi mai eficient fără OPERAŢIE. Cum este posibil

sala de operatie

Locuitorii din vestul ţării care suferă de diferite malformaţii cardiace congenitale pot fi trataţi la Timişoara fără a mai fi operaţi. Medicii de la o clinică privată din oraş au reuşit să realizeze, recent, o operaţie în premieră bănăţeană. Şi anume, o închidere percutană a defectului de sept atrial. Este vorba despre o malformaţie cardiacă congenitală care netratată la timp poate determina hipertensiune pulmonară.

Primul pacient care a beneficiat de un astfel de procedeu medical inedit este o femeie de 39 de ani.

“Este o procedură de care ar trebui să beneficieze, în special, copiii şi tinerii. Nu mi se pare normal ca în secolul 21 să fie operaţi pacienţi care ar putea fi trataţi minim-invaziv. Avantajul unei astfel de proceduri, spre deosebire de tratamentul chirurgical, este durata scurtă de spitalizare, pentru că recuperarea se face rapid. Procedura este deja consacrată, dar este nouă pentru Timişoara. Vorbim despre o procedură rapidă, elegantă, aproape nedureroasă pentru pacient, durerea este mai mică decât cea dintr-un cabinet stomatologic. De asemenea, procedura mai prezintă avantajul lipsei de complicaţii în timp. La un pacient care s-a făcut corecţia chirurgical, acesta rămâne cu o serie de cicatrici pe corp”, a declarat medicul Milovan Slovenski.

“Există nenumărate intervenţii care pot fi efectuate fără un aport chirurgical. Acest procedeu poate fi aplicat şi în cazul altor defecte ale inimii, precum găuri anormale între compartimentele inimii, malformaţii congenitale, etc.”, a declarat şi Dan Gavrilescu, medic primar cardiolog.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*