Ultimele stiri

Bărbatul de 300 de kilograme, căruia medicii timișoreni au încercat să-i salveze viața, a murit

robert cogeanu

Robert Cogeanu, bărbatul de 300 de kilograme din Pașcani, care a fost internat la Spitalul Județean Timișoara în urmă cu aproximativ două săptămâni, a murit, azi – dimineață, în jurul orei 07.00. Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt al spitalului județean, a declarat că bărbatul a făcut stop cardiac din cauza afecțiunilor foarte grave pe care le avea.

Vă reamintim că mai mulți medici de la Clinica 2 Chirurgie din cadrul spitalului județean au încercat să-i salveze și s-au decis să realizeze o operație de micșorare a stomacului. Pacientului i s-au făcut mai multe analize și s-a ajuns la concluzia că acesta are probleme grave de sănătate, doar 20 % din inima și plămâni mai funcționau.

Robert Cogeanu nu putea fi operat înainte de a urma un tratament sever, astfel încât să poată slăbi cel puțin 40 de kilograme, iar bolile de care suferea să fie ameliorate. Bărbatul a reușit să slăbească șapte kilograme într-o săptămână și avea speranțe mari că se va face bine, dar, din păcate, în această dimineață, inima sa a încetat să mai bată.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*