Ultimele stiri

Băsescu ACUZĂ modul în care România a tratat aderarea la Uniunea Energetică Europeană

Fostul conducător al ţării a fost prezent în decursul zilei de sâmbătă la Timişoara, acolo unde s-a desfăşurat Conferinţa Regională a Partidului Mişcarea Populară. Traian Băsescu a declarat că este foarte interesat de modul şi direcţiile înspre care se îndreaptă atât politica internă, cât şi cea externă a statului român, iar una dintre concluziile „creionate” la finele şedinţei de lucru a Consiliului European de la Bruxelles deterioreză imaginea ţării noastre.

„În ceea ce priveşte Uniunea energetică, aici s-au făcut abordări generale care vizează crearea pieţei unice energetice şi dimensiunile acestei pieţe sunt securitatea energetică şi solidaritate şi încredere între membrii UE. Un alt pilon important este ca nicio ţară să nu fie fără gaze sau energie. Sunt ţări izolate, cum ar fi Portugalia sau Spania sau, de ce nu, Republica Moldova, care nici măcar nu a fost pomenită. Eficienţa energetică este un alt pilon al politicii energetice a UE, precum şi reducerea emisiilor de carbon. Unde cred eu că România a ratat la acest Consiliu? A lăsat să meargă dezbaterea fără a cere şi interconectarea ţărilor din aparatul estic. Era de importanţă majoră ca Republica Moldova să aibă perspectivă la piaţa unică energetică, cu atât mai mult cu cât noi am început acest proces. Odată introdus în concluziile Consiliului European, ar fi existat şi beneficii. Ce am făcut până acum a fost pe bani româneşti. România trebuia să se gândească şi la fraţii de peste Prut”, a declarat Traian Băsescu.

Detalii AICI.

 

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*


DespreAlexandru Boldea (35 Articole)
adfasdf444sdf