Ultimele stiri

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, cei 14 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni având la dispoziție 30 de zile pentru a convinge alegătorii să-i reprezinte în cea mai înaltă funcție în stat în următorii cinci ani.

Potrivit legislației, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor și se încheie în dimineața zilei de sâmbătă, de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00, adică 1 noiembrie, informează Agerpres.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va fi pe 2 noiembrie, iar cel de-al doilea se va desfășura pe 16 noiembrie.

În cursa electorală pentru Cotroceni au intrat Victor Ponta (PSD-UNPR-PC), Klaus Iohannis (Alianța Creștin-Liberală), Elena Udrea (Partidul Mișcarea Populară), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Dan Diaconescu (Partidul Poporului — Dan Diaconescu), Constantin Rotaru (Partidul Alianța Socialistă), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), William Brînză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariței (Prodemo) și Szilagyi Zsolt (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).

Au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidențiale 18.313.698 de cetățeni români și 18.321.512 pe 16 noiembrie, potrivit ultimelor date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*