Ultimele stiri

Cât trebuie să scoată timişorenii din buzunar ca să-şi lase maşina în parcarea subterană de la Iulius Mall

Iulius Mall Timişoara începe noul an cu o veste proastă pentru clienţii săi. Din 1 februarie, timişorenii nu mai pot parca fără să plătească niciun leu în parcarea subterană, ci trebuie să scoată din buzunar doi lei pe oră. Şi asta după ce a fost introdus un sistem de management inteligent al traficului în parcarea centrului comercial, cea mai mare de acest tip din oraşul de pe Bega.

Cu ajutorul acestui sistem electronic se încearcă fluidizarea traficului şi o utilizare optimă a locurilor de garare, transmit reprezentanţii Iulius Mall Timişoara. La început, măsura a fost luată la centrul comercial din Iaşi şi apoi s-a decis să fie implementată şi la noi. Parcarea subterană a fost dotată cu panouri electronice care oferă informaţii despre numărul de locuri libere, cu automate ce eliberează tichete de parcare, dar şi cu un software special de monitorizare a traficului.

Două tabele electronice amplasate în interiorul parcării şi alte cinci amplasate în exterior îi vor informa pe clienţi, în timp real, de locurile disponibile. Pentru staţionare se va percepe, începând din 10 februarie 2014, un tarif de 2 lei pe oră, parcarea subterană de la Iulius Mall fiind cea mai ieftină din Timişoara. În continuare, clienţii vor avea la dispoziţie, în mod gratuit, parcarea exterioară a mall-ului.

Iulius Mall a conceput însă şi un sistem de recompensare a clienţilor fideli. Astfel, pentru cumpărături în valoare de minimum 100 de lei, clienţii vor beneficia de o oră de staţionare gratuită în parcarea subterană, Intrarea şi ieşirea din zona de parcare subterană se va face exclusiv pe baza tichetului de parcare eliberat de aparatele de taxare automată. Plata se poate realiza la oricare dintre cele şase automate de plată montate în zonele de acces dinspre mall către parcarea subterană. Din momentul plăţii şi al validării tichetului, şoferii vor avea la dispoziţie încă 30 de minute gratuite pentru ieşirea din parcarea subterană.

Parcarea subterană de la Iulius Mall este deschisă publicului în fiecare zi a săptămânii, în intervalul orar 08.00 – 22.00.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*