Ultimele stiri

Câți prichindei din județul Timiș au fost înscriși în clasa pregătitoare

clasa pregatitoare

Sute de părinți au încercat să fenteze legea și și-au făcut vize de flotant, astfel că au reușit să își înscrie odraslele la una din școlile de elită din orașul de pe Bega. Doar la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, care se află în “buricul târgului”, au fost înscriși, deja, copii cât pentru cinci clase, deși reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș anticipau că vor depune cereri de înscriere cel mult 50 de părinți.

În aceste condiții, ISJ Timiș este nevoit să își dea avizul pentru formarea a încă trei clase, iar două clase în care învață elevi de clasa a VI-a și a VII-a vor fi mutate de după-masa, pentru că unitatea de învățământ nu are suficient spațiu să găzduiască toți elevii.

Până la data de 6 martie, au fost depuse aproape 4.000 de cereri, toate valide. Prima etapă a înscrierilor se finalizează pe 14 martie, în județul Timiș sunt așteptați să se înscrie în jur de 4.270 de prichindei.

Printre cele mai “vânate” școli de părinții care doresc să-și înscrie odraslele în clase zero se numără, pe lângă Liceul Pedagogic, Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic “William Shakespeare”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*