Ultimele stiri

Centru de intervenție timpurie la Timișoara, prima șansă pentru copiii cu dizabilități

copil

Fundația de Abilitare „Speranța” a inaugurat, ieri, primul centru din Timișoara de intervenție timpurie, „Un bun început”. Intervenţia timpurie are ca efect îmbunătăţirea stimei de sine a părinţilor, a atitudinii faţă de copil, creșterea gradului de informare și îmbunătăţirea abilităţilor de a-şi educa propriul copil și, extrem de important, previne abandonul copilului în instituțiile statului, transmit reprezentanții fundației.

Centrul a putut fi realizat cu peste 200.000 de euro, bani care provin din fondurile norvegiene și reprezintă, de fapt, un serviciu complex și inovativ de intervenție timpurie pentru copiii cu dizabilităţi sau cu risc de apariție a dizabilității.

„La nivelul județului Timiș nu există servicii publice sau private specializate în intervenția timpurie. Lipsa unor servicii integrate pentru intervenţia timpurie face ca aceste cazuri să se agraveze în timp, sau ca perioada de abilitare/recuperare să se prelungească şi să consume multe resurse umane şi materiale”, a declarat Letiţia Baba, directorul Centrului de Intervenție Timpurie ”Un bun început”.

Pentru a preveni astfel de consecințe, centrul ”Un bun început” îşi propune să ofere un serviciu multidisciplinar complex de intervenţie timpurie adresat copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 4 ani, cu întârzieri în dezvoltare sau cu risc crescut de apariţie a unei dizabilităţi, dar și familiilor acestora, având ca țintă finală incluziunea lor socială şi educaţională.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*