Ultimele stiri

Cetăţean român depistat cu document fals la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat un cetăţean român care a prezentat la control un talon de inspecţie periodică francez fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.

În data de 21.06.2016, ora 18.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român, M. Mihaela, în vârstă de 22 de ani, într-un autoturism marca Renault Espace, înmatriculat în Franţa.
În urma verificării documentelor maşinii, având suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului de inspecţie tehnică periodică care purta însemnele autorităţilor franceze, poliţiştii de frontieră au efectuat verificari suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că acesta este fals.
Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că autoturismul a fost achiziţionat în urmă cu o săptămână din Drobeta Turnu Severin, în schimbul sumei de 800 de euro, de la un alt cetăţean român şi nu avea cunoştinţă de faptul că talonul acestuia era fals.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*