Ultimele stiri

CIA: Statul Islamic are între 20.000 și 31.500 de combatanți în Irak și Siria

Statul Islamic (SI) are între 20.000 și 31.500 de combatanți în Siria și Irak, conform unei noi estimări a agenției americane de informații (CIA), a cărei evaluare precedentă evoca cifra de 10.000 de jihadiști membri ai SI, relatează AFP.

„CIA estimează că Statul Islamic are între 20.000 și 31.500 de combatanți în Irak și Siria, bazându-se pe un nou studiu al rapoartelor tuturor surselor de informații între mai și august”, a declarat pentru AFP Ryan Trapani, un purtător de cuvânt al agenției.

Anterior, „evaluasem numărul combatanților la cel puțin 10.000”, a adăugat el.

CIA explică această creștere printr-o „campanie de recrutare mai fermă începând din luna iunie, după victoriile pe teren și proclamarea califatului, o activitate mai intensă în lupte și noi surse de informații”, a mai explicat Trapani.

Președintele american Barack Obama a promis „să distrugă” Statul Islamic, atacându-i pe jihadiști nu doar în Irak, ci și în Siria, unde SI se luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad și a altor grupări rebele.

SUA au obținut joi sprijinul a zece țări arabe în campania lansată de președintele american, însă regimul sirian, sprijinit de Rusia, a atenționat Washingtonul în legătură cu lansarea de atacuri pe teritoriul său fără acordul său, informează Agerpres.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*