Ultimele stiri

Circ cu țipete și acuze la Consiliul Local. Robu vrea alegeri anticipate

Se pare că Primăria Timișoara funcționează după principiul ședina și circul. Subiectul gestionării spațiilor verzi din Timișoara a dus la noi conflicte în Consiliul Local. Asta după că consilierii locali s-au hazardat, din nou, la discuții contradictorii în ceea ce privește modalitatea în care vor fi contractate firmele care se vor ocupa de parcurile și locurile de joacă din oraș.

Lucrurile au degenerat atît de tare încât, după țipete intense, Robu a ajuns să ceară alegeri anticipate pentru Consiliul Local pentru că social-democrații au susținut că nu cunosc ce prevede proiectul, deși primarul susține că aceștia au văzut proiectele încă de la ședința trecută.

„Mie începe să-mi fie rușine de timișorenii („Foarte bine!”, i-a replicat Alfred Simonis) care văd ce fac aleșii locali  și să vadă grupul PSD cum obstrucționează proiecte care nu au conotație politică. Fiți bărbați și acceptați alegerile anticipate. Dacă timișorenii vor să aveți majoritate, așa să fie, dar în momentul de față sunteți în postura de boicotori”, a declarat primarul Nicolae Robu.

După lungi discuții, s-a decis, deși nu toți consilierii prezenți în sală au votat. Contractele pentru spațiile verzi, altele decât cele din zoa centrală, se va face prin licitație. Aceasta a fost și varianta susținută de consilierii ACL.

„Există patru posibilități legale, care sunt prezentate în materialul pe care îl aveți de la ședința trecută. Părerea mea este că cea mai potrivită variantă ar fi scoaterea la licitație a celor 4 sectoare. Licitația este procedura bazată pe competiție și cred că este cea mai bună soluție”, a mai declarat Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*