Ultimele stiri

Comisia de negociere pentru centrul Intermodal, motiv de ceartă în şedinţa CJT. Alin Popoviciu: „PSD este gândacul păros care a invadat România”

Alin Popoviciu

Construirea unui centru Intermodal la Timişoara a fost, din nou, motiv de scandal. De data aceasta, consilierii judeţeni ai PDL nu au reuşit să cadă la pace cu preşedintele CJT, Titu Bojin, în legătură cu cumpărarea terenului pentru realizarea centrului la Remetea Mare şi nu s-a stabilit nici cine va plăti pentru acesta.

În cadrul şedinţei de plen, atunci când s-a adus în discuţie alcătuirea unei comisii de negociere pentru centrul Intermodal, secretarul CJT, Dănuţ Ardelean, a luat cuvântul pentru a face o descriere a stadiului în care au ajuns demersurile pentru realizarea centrului.

„A fost demarat un proiect de asociere în participare între Timiș și CNCF CFR în vederea demarării proiectului construirii unui centru intermodal la Timișoara. S-a stabilit ca această formă de colaborare să fie sub formă de asociere. Timișul să asigure drumul de acces spre comuna Remetea, să asigure drumul de acces până la zona respectivă și CNCF CFR să se ocupe de realizarea proiectului și obținerea de finanțări europene. Trebuie să numim comisia de negociere în vederea achiziției terenurilor pe care va fi construit acest centru și să fie împuternicite persoanele care să semneze contractul, respectiv exproprierea, pentru cazul de utilitate publică. Județul poate intra în posesia terenurilor și prin vânzare, mergem pe ideea că această comisie poate negocia și cumpăra pentru că exproprierea poate dura foarte mult”, a afirmat Dănuţ Ardelean.

Cu toate acestea, consilierii PDL, prin Marius Martinescu şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că nu se ştie exact cine trebuie să cumpere acest teren sau ce va însemna respectiva negociere. Deşi aceştia şi-au exprimat foarte ferm dezaprobarea faţă de acest proiect, nu au fost singurii. Şi consilierii judeţeni PPDD au afirmat că „ne băgăm în ceva ce nu ştim”, iar aceştia au cerut amânarea votului.

La şedinţă a participat şi deputatul Alin Popoviciu care a urmărit cu atenţie dezbaterea. Acesta a declarat pentru Timişoara Online că a fost mulţumit de prestaţia consilierilor săi, care „au făcut treabă bună”. Cu toate acestea, deputatul a fost mirat de atitudinea lui Titu Bojin.

„Atitudinea lui a fost puţin arogantă. Adică, eu înţeleg că dacă eşti la putere şi ai majoritate în CJT trebuie să ai o anumită poziţie, dar nu poţi să nu asculţi şi părerile opoziţiei. Cred că l-a iritat foarte mult punctul  10, şi anume centrul intermodal, pentru că el ştie foarte bine că acest centru intermodal este imposibil de realizat. Mă tot întreb ce e disperarea astea să cumperi un teren, la Remetea, pentru un proiect care ştii bine că nu se poate realiza. Eu am interpelarea făcută de ministrul Şova şi răspunsul lui în care spune, negru pe alb, că din cele patru locaţii care sunt vizate pentru centre itermodale, singurele cu probleme sunt Timişoara şi Iaşul şi îmi spune aşa: «Momentan studiile de fezabilitate pentru localităţile Timişoara şi Iaşi se află în revizuire ca urmare a observaţiilor JASPERS»”, a afirmat Alin Popoviciu.

JASPERS este firma acreditată de UE pentru a-şi da acordul în ceea ce priveşte proiectele care au nevoie de finanţare europeană majoră. Conform declaraţiilor deputatului, în momentul de faţă, demersurile pentru centul intermodal nu sunt la zi cu cererile JASPERS.

Mai mult, spune Alin Popoviciu, CFR a cerut ca până în iunie să fie finalizate toate documentele pe această temă pentru a se putea cere finanţare, lucru imposibil în opinia deputatului, având în vedere că nu s-a cumpărat terenul.

Deputat s-a amuzat şi pe seama unui alt proiect discutat în plenul CJT, atunci când consilierii au discutat despre problemele agricole cauzate de un dăunător, gândacul păros.

„M-a distrat punctul cu gândacul păros. Mă gândeam că pot să compar PSD-ul cu gândacul acesta păros care invadează tot. Am găsit o denumire pentru PSD: gândac păros care invadează România”, a spus Alin Popoviciu pentru Timişoara Online.

Într-un final s-a stabilit şi comisa de negociere din care vor face parte: Călin Dobra (vicepreşedintele CJT), Liviu Cocean (PNL), Pompiliu Stanciu (PSD), Traian Stancu (PC), un reprezentant al arhitectului şef, unul al Direcţiei Investiţii, doi de la Serviciul Juridic şi alţi doi de la Serviciul Economic. PDL a ales să nu îşi numească un reprezentat în această comisie.

1 Commentariu pe Comisia de negociere pentru centrul Intermodal, motiv de ceartă în şedinţa CJT. Alin Popoviciu: „PSD este gândacul păros care a invadat România”

  1. Acum si-a dat si asta seama ca „PSD este un gandac paros”??? In 2009 cand PDL s-a aliat cu PSD era altfel?

Lasă un răspuns la seba Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*