Ultimele stiri

Contrabandist de țigări, prins de polițiștii timișeni

tigari

1600 de țigări de contrabandă au descoperit polițiștii timișeni într-un autoturism, în urma unui banal control în trafic în zona Sânmihaiu Român şi Sânmihaiu German . La volan se afla un bărbat de 58 de ani, care s-a ales cu dosar penal și cu întreaga cantitate de țigări confiscată.

“La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 09.45, poliţiştii Secţiei 4 Rurale Peciu Nou – Post Poliţie Sânmihaiu Român au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe D.J. 591, între localităţile Sânmihaiu Român şi Sânmihaiu German”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

În urma controlului autoturismului, poliţiştii au constatat că şoferul, un bărbat de 58 de ani, din localitatea Cenei, judeţul Timiş, transporta ţigarete de contrabandă. În urma inventarierii, s-a stabilit că în interiorul autoturismului se aflau 1.600 de ţigarete.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, procedându-se la ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigarete.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*