Ultimele stiri

Critici dure la adresa unora dintre consilierii locali! Ce li se impută și de către cine

consiliul local timisoara

O parte din consilierii locali au fost criticați dur chiar de unul dintre „ai lor”. Independentul Adrian Orza este de părere că o parte din colegii săi se inspiră de pe Google atunci când propun proiecte fenteziste sau deja existente în cadrul ședințelor de Consiliu Local.

După ultima ședință de Consilul Local, cea în care s-a votat bugetul pe anul 2015, consilierul Adrian Orza a ieșit la atac. Acesta spune că unii dintre colegii săi propun proiecte doar ca să apară în presă cu ceva măreț, chiar dacă ei însuși știu că ceea ce propun nu sunt altceva decât fantezii.

„Am sesizat că există un concurs, o dispută, cine propune mai multe studii de fezabilitate dintre putere şi opoziţie. Au ajuns să se propună proiecte care există deja. În această dorinţă de afirmare e important să se facă proiecte şi studii, dar ele să fie realizabile şi să fie pe o anumită logică a necesităţilor, să fie stringente. Degeaba venim şi propunem lucrurile pe care vedem pe Google că se întâmplă în alt oraş şi vrem să facem şi la noi. Avem alte nevoi care trebuie corectate”, a afirmat Orza.

Fostul țărănist a dat și exemple în acest sens. Mai exact, acesta a făcut referire la social-democrații Alfred Simonis și Dan Idolu, care în ulima ședință de Consiliu Local au cerut realizarea unei perdele forestiere, și repectiv realizarea unui aqua-park la Timișoara. Proiectul perdelei forestere este unul care există deja, iar un aqua-park ar însemna o investiție imposibilă pentru Timișoara, dă de înțeles Orza.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*