Ultimele stiri

Cu greu, dar sigur! Două luni le-a luat polițiștilor timișeni să prindă un hoț

Două luni le-a luat polițiștilor timișeni să-l prindă pe un hoț. În luna august acesta furase instalația electrică dintr-o casă aflată în construcţie, dar a fost de negăsit până luni, când oamenii legii au pus, în sfârșit, mâna pe el.

Astfel, în cursul zilei de ieri poliţiştii Postului Birda au identificat, pe raza localităţii, un tânăr de 20 de ani, din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

În fapt, în cursul lunii august, tânărul ar fi pătruns cu chei potrivite într-o locuinţă aflată în construcţie, din localitatea mai sus menţionată, iar din interior ar fi smuls şi sustras instalaţia electrică.

Prejudiciul creat prin comiterea faptei este în valoare de 600 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celui în cauză şi recuperării prejudiciului cauzat.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*