Ultimele stiri

Cum decurg lucrările pe șantierul din centrul orașului. Ce s-a făcut și ce urmează să se facă

santier

Orașul este plin de șantiere, dar lucrările decurg bine și sunt în grafic. Cel puțin asta reiese dintr-un comunicat al Primăriei care prezintă  pulsul lucrărilor efectuate deja în mai multe părți ale orașului.

Printre zonele care au intrat în reparații capitale și care pun cele mai multe probleme timișorenilor se află centru orașului. Până în prezent în Piaţa Unirii au fost realizate lucrări de depozitare pavele, umpluturi balast, montare conductă apă, instalaţie electrică grup sanitar, montaj racorduri burlane, montaj multiduct telecomunicaţii şi cămine tragere, branşamente. La momentul de față, execuţia lucrărilor pe acest obiectiv fiind realizată în proporţie de aprox. 13%.

În prezent se efectuează săpături arheologice, lucrări de izolare a conductelor termice, de spălare a canalizării menajere, finalizare telecomunicaţii-multiduct, lucrări rutiere – executare strat balast în zona de Est a Pieţei (zona Dom).

Dacă e să vorbim despre Piaţa Libertăţii, aici lucrările realizate au cuprins: fundaţii bănci, fundaţii rigole, montaj cabluri electrice iluminat, montaj firide, montaj multiduct telecomunicaţii, subtraversare linie tramvai, cămine tragere, montaj rigole, acestea fiind finalizate în proporţie de aprox. 47%.

În continuare se efectuează lucrări rutiere – executare strat balast şi balast stabilizat, în zona N-V a Pieţei (zona cap linie de tramvai 5), şi lucrări de pregătire a pavajului în Piaţă, respectiv montaj ţărusi pentru trasarea undelor de piatră/clinkerit.

Pentru Piaţa Sfântu Gheorghe lucrările au fost realizate în proporţie de 28% şi au vizat execuţia de epuismente, umpluturi piatră spartă, turnare beton egalizare, montaj multiduct telecomunicaţii şi cămine tragere. Lucrările continuă şi în această zonă, unde se efectuează lucrări de armare a radierului în zona tehnică – Post Trafo.

Lucrări s-au efectuat și în Piaţa Ţarcului, Str. Sergent C-tin Muşat, Str. Vasile Alecsandri, Str. Lucian Blaga,Str. Florimund Mercy, Str. Francesco Griselini, Str. Fără Nume, Str. Radu Negru, Str. Eugeniu de Savoya, Str. G-ral,  Praporgescu sau Str. Enrico Carusso.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*