Ultimele stiri

Cum pot tinerii care studiază arheologia la Universitatea de Vest să facă practică printre vestigiile dacice de la Sarmizegetusa

universitatea de vest

Cei 40 de studenți care sunt înscriși, în fiecare an, la arheologie, la Universitatea de Vest din Timișoara au posibilitatea ca, din această vară, să facă practică printre vestigiile din fosta capitală a Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia.

Și asta după ce rectorul UVT, Marilen Pirtea, a semnat, astăzi, un protocol cu managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Studenții și profesorii de la instituția de învățământ superior din Timișoara vor putea face practică printre situri arheologice din județul Hunedoara, dar și numeroși specialiști timișoreni vor sprijini muzeul din Deva să scrie două proiecte care vor primi bani de la Uniunea Europeană, și nu numai.

“Avem un patrimoniu extrem de valoros și de aceea dorim să implicăm mediul academic timișorean în cercetare, dar și în scrierea de proiecte prin care să punem în valoare bogăția culturală. Avem studiile de fezabilitate pentru două proiecte importante, și anume restaurarea și reconstrucția amfiteatrului roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, un proiect în valoare de cinci milioane de euro, și reconstrucția primului parc arheologic din România, la Turdaș”, a explicat, astăzi, Liliana Țolas, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*