Ultimele stiri

Cum va fi vremea în vara acestui an. Ce temperaturi vor fi până în luna august

meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna august.

În iunie, temperatura medie lunară a aerului va înregistra valori apropiate de mediile climatologice în majoritatea zonelor, exceptând sud-estul şi vestul ţării, unde valorile termice pot fi peste normalul perioadei. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile lunare, local în sud-estul şi sudul teritoriului fiind posibile valori sub cele normale.

În iulie, temperatura aerului va avea în general valori peste normele climatologice în cea mai mare parte a regiunilor, iar în centrul şi nordul ţării valorile termice pot fi normale. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de deficit în cea mai mare parte a teritoriului.

În august, regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în centrul şi nordul ţării şi peste normalul perioadei în restul teritoriului. Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toata ţara, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*