Ultimele stiri

Dacă vremea va fi bună, Piața Libertății ar putea fi gata până la sfârșitul lui octombrie

Piata Libertatii

Primarul vine cu vești bune pentru timișoreni. Cei care au trecut prin zonă, au putut observa că „noua” Piața Victoriei prinde contur. Pavajul a început să fie turnat, iar edilul Timișoarei, Nicolae Robu, anunță că lucrările ar putea fi gata la sfârșitul lunii octombrie. Un singur lucru ar putea duce la nerespectarea acestei promisiuni, și anume, vremea.

Astfel, dacă vremea va ține cu muncitorii și va fi bună sunt toate șansele ca într-o lună timișorenii să se poată plimba prin noua piață.

„Puțină răbdare și veți vedea Piața Libertății gata. Dacă vremea va fi bună, atunci până la sfârșitul lunii octombrie sunt șanse să finalizăm pavarea în Piața Libertății. Deja sunt indicii clare cum va arăta. Vom avea bănci, vom avea niște pomișori plantați în jurul băncilor, au fost folosite principii de reorganizare și reamenajare a pieței așa cum e în Roma, cum e în Florența, Paris, Londra, unde vreți, așa va fi și la noi în zona istorică”, a explicat Nicolae Robu.

Valoarea totală a proiectului este de 65,5 milioane de lei cu TVA, dintre care aproximativ 52 de milioane de lei sunt bani de la Uniunea Europeană.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*